Părintele Arsenie era un om deosebit

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus păstrează încă mărturisitori ai vremilor în care Părintele Arsenie Boca slujea aici, adunând mulţimi de oameni în jurul sfântului lăcaş din inima munţilor Făgăraşului. Despre acei ani, bătrânii de aici vorbesc cu duioasă nostalgie, ca despre o vreme în care Dumnezeu călca aievea pe aceste tărâmuri.

Unul dintre cei care l-au cunoscut, în această mănăstire, pe Părintele Arsenie Boca, este şi Arhimandritul Paisie Tinca Petru. Prin bunăvoinţa Părintelui Ilarian Urs, stareţ al acestei vetre monahale, am ajuns la Părintele Paisie.

Aflat pe patul de suferinţă, Părintele Paisie, cu geamul deschis spre înălţimi, asculta slujba vecerniei. Un părinte cât o rugăciune şi o suferinţă cât o binecuvântare...

Părintele Paisie s-a născuta la 21 august 1931, la Izvorul Mureşului. La vârsta de 16 ani vine la Mănăstirea Sâmbăta, unde îl întâlneşte pe Pr. Arsenie Boca. Aici, la această mănăstire, va rămâne apoi până în prezent. Urmează seminarul teologic la Cluj (1953-1958), facultatea de teologie la Sibiu (1964-1968), lucrându-şi mântuirea în Mănăstirea Brâncoveanu.

Publică o serie de volume de autor, mărturisindu-şi de fiecare dată credincioşia şi preţuirea faţă de Dumnezeu, de Biserică şi de aproapele.

„Era foarte căutat şi preţuit de oameni”

L-am rugat pe Părintele Paisie Tinca să ne răspundă la câteva întrebări despre acele vremuri.

Preacuvioase Părinte, ce vă mai amintiţi dimn acele vremuri de început de mănăstire, când, venind aici, la Sâmbăta, l-aţi întâlnit pe Părintele Arsenie Boca?

Părintele Arsenie era un om deosebit. Stăteam adesea de vorbă cu el, atunci când se putea. Pentru că era foarte căutat. Şi el m-a apreciat, pentru că eu nu eram un om pe care să îl impresioneze oricine. Nu, nu m-a impresionat pe mine nimeni aşa de tare. Că mereu îmi spuneam că e un lucru pământesc acesta, orice se întâmpla... Desigur, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Doar suntem făcuţi de Dumnezeu şi Dumnezeu le dirijează pe toate în lumea asta. Nu suntem nimic ca oameni. Omul este un lucru contingent... Azi este şi mâine nu mai e... În Moartea lui Fulger se spune: „De rupi din codru-o rămurea, / Ce-i pasă codrului de ea? / Ce-i pasă unei lumi întregi / De moartea mea?...”

Acesta a fost felul meu de a fi... De a nu mă lăsa prea uşor impresionat...

Dar tot trebuie să fi fost oameni care să vă fi pus pe gânduri... Sau să vă fi impresionat mai mult decât alţii, nu?

Eu am avut şi mai am momente când observ de la distanţă anumite lucruri. Dar nu întotdeauna... De fapt, Părintele Arsenie Boca mi-a spus cândva, demult: Măi, acelaşi duh e şi în mine, şi în tine. Ori eu, ori tu... Aşa îmi spunea! Că aceeaşi lucrare preoţească o am şi eu, pe care o are şi el.

Şi zicea:

– Eu îţi spun, pentru că ştiu că nu te încrezi în oameni. Dar să nu-ţi vină gânduri de mândrie că ai fi cineva, pentru că îţi dai seama că omul e mărginit, nu e nemărginit, cum sunt Puterile Cereşti.

De fapt, nici Puterile Cereşti – nici Sfinţii, nici îngerii – nu sunt atotştiutoare. Doar Dumnezeu, Persoanele Sfintei Treimi, sunt atotştiutoare.

Dar Părintele Arsenie era un om deosebit. Şi era foarte căutat şi preţuit de oameni.

Eraţi aici când a venit Părintele Arsenie la Mănăstire la Sâmbăta?

Nu. Eu am venit în 1947. Părintele venise mai înainte, pe la începutul anilor 1940. Părintele Arsenie o venit odată cu Părintele Serafim.

Cum era ca stareţ Părintele? Cum l-aţi perceput atunci?

Părintele Arsenie, atunci, în 1947, nu mai era stareţ. Atunci era deja Părintele Serafim stareţ. După un timp, prin 1948, Părintele Arsenie o plecat de aici la Prislop, de fapt.

Părintele Arsenie nu suferea şi nici nu impunea călugărilor un lucru oarecare. El spunea: Doar de aia o venit în mănăstire, ca să se conformeze rânduielii de aici. Dacă nu se conformează el singur, nu poate fi obligat de altul. Şi aşa şi era! Până am stat aici cu el, o mulţime de călugări tot veneau şi stăteau câte o lună-două şi după aceea plecau; şi iarăşi veneau alţii...

Părintele Serafim nu îi lăsa pe toţi să plece când voiau ei, că plecau unii tulburaţi, dacă îi lăsa. Şi le zicea: Mai stai, ca să te linişteşti. Şi după ce te vei linişti, să pleci. Şi-apoi mai stăteau câteva zile şi după aceea plecau liniştiţi.

Că aşa spunea Părintele Serafim:

– Măi, noi trebuie să avem grijă să nu pierdem sufletele! Chiar dacă nu le vom mântui – că nu toţi cei din mănăstire se mântuiesc –, nu avem voie să smintim sufletele!

Aceasta era ideea Părintelui Serafim, care ţinea mult la suflete şi mereu zicea, când pleca vreunul dintre ei: Măi, aici e vorba de un suflet!

Oricum, după ce pleca unul, a doua zi venea altul în loc. Şi stătea şi ăla o vreme şi iarăşi pleca...

Pr. Arsenie Boca şi Sf. Efrem Sirul

Se vorbeşte de perioada aceea că venea lume foarte multă aici, la Sâmbăta, să asculte predicile Părintelui Arsenie...

Da. Am stat şi eu la predicile Părintelui. Asta a fost mai înainte, prin 1945 sau 1946. Vorbea la altarul din pădure. Şi îi plăcea lui să istorisească din vieţile sfinţilor. Şi ne vorbea, de multe ori, despre Sfântul Efrem Sirul, năzdrăvăniile pe care le făcea când era copil şi pe care, după aceea, le-o plătit, de era să-şi piardă viaţa, când o fost învinuit că a furat oile de la nişte ciobani.

Şi ne spunea Părintele Arsenie cum l-au trimis pe Sf. Efrem părinţii lui la opt kilometri de sat, la nişte rude de-ale lui. Şi ciobanii l-au oprit, ca să nu se ducă noaptea, că era târziu. L-au oprit acolo, la turmă şi, în noaptea aceea, lupiii au risipit oile, şi ciobanii au zis că el o adus hoţi care le-au furat. L-au băgat la închisoare, a fost învinuit de hoţie! L-au ţinut acolo mai mult timp. După aceea, când s-a împlinit vremea, îngerul Domnului i-a spus din ce cauză. Că el spunea:

– Eu n-am furat! Nimic nu ştiu de ceea ce mă învinuiesc aici.

Dar îngerul Domnului i-a spus:

– Dar adu-ţi aminte că ai ucis o vacă la un om sărac.

Omul acela sărac l-o întrebat tocmai pe el de vacă, pentru că o căuta. Dar el l-o certat pe omul sărac:

– Dar ce, îţi păzesc eu vaca?

Deşi el o ucisese...

Peste noapte, vaca o fost mâncată de lupi, şi îngerul Domnului i-a spus:

– Pentru asta eşti închis acum! Că la Dumnezeu nimic nu se trece cu vederea.

După ce era să-l tragă pe roată, o fost chemat judecătorul la masă. Şi, până s-o schimbat judecătorul, o venit un alt judecător, care stătuse în casă la părinţii lui Efrem Sirul şi care-l cunoştea pe băiat, pe Efrem. Acela, după ce o venit, la vreo două zile, o întrebat:

– Mai e cineva aici, sub arest?

I s-a răspuns:

– Da, mai e un tânăr.

– Adu-l.

L-o adus la el, legat fedeleş. Şi, când l-o văzut, l-o cunoscut imediat, dar fără să arate nimănui că îl cunoaşte. După aceea, l-au dezlegat, au pregătit roata, să-l tragă, dar judecătorul a zis:

– Dacă recunoşti că n-ai făcut, atunci îndată te eliberez.

Şi l-o eliberat judecătorul. Iar când o plecat de acolo, Efrem s-a urcat în munţi, la o mănăstire, şi s-a făcut călugăr acolo. El le povestea la călugări întâmplările lui din copilărie şi ce o păţit atunci.

Părintelui Arsenie Boca, deci, îi plăcea mult să spună întâmplarea asta, că era din viaţa unui Sfânt...

Cum era ca preot Părintele Arsenie? Ca duhovnic.

Slujea mai rar. De spovedit tot cam rar spovedea.

Spovedea rar pentru că era urmărit?

Da, pentru că era urmărit. Lumea se îngrămădea tare la el, aici. Venea lume multă, iar Părintele îi punea pe toţi la treabă. Pe aleea ce duce către biserică o pus atunci ţăruşi, au făcut aleea, cu sârmă ghimpată, ca să nu calce oamenii iarba prin grădini.

Cu studenţii – că veneau mulţi studenţi de pe la Bucureşti, de pe la Facultatea de Teologie – iarăşi făcea multe. Pe ei îi punea de băteau ţăruşii şi trăgeau sârma ghimpată, de o îngrădit pe acolo aleea, ca să nu calce oamenii iarba.

A mai făcut, apoi, un pod peste Valea Sâmbetei, că mitropolitul Bălan o luat terenul de peste Valea Sâmbetei, ca să lărgească incinta mănăstirii. Că, atunci, mănăstirea avea 100 de hectare de pădure în muntele ăsta, de aici. Amândouă dealurile acestea aparţineau mănăstirii.

Vă amintiţi lucruri mai deosebite din vremea aceea? Se vorbeşte de anumite minuni care se petreceau aici, la mănăstire, prin lucrarea Părintelui Arsenie.

În special, Părintele Arsenie le spunea oamenilor trecutul lor. Era şi o preocupare oarecum cultivată a Părintelui. Eu am găsit în bibliotecă un caiet unde erau multe schiţe făcute de Părintele Arsenie. În schiţele acelea, erau desenaţi ochi de oameni şi cu trăsăturile ochilor. Şi, apoi, scria că trăsătura cutare arată ceva anume din viaţa omului. Deci cine purta trăsătura respectivă probabil că avea şi însuşirea aceea pe care o arăta Părintele...

Venea atunci Securitatea pe aici? Vă făceau probleme din cauza Părintelui?

Da, toată ziua veneau pe aici.

Îmi amintesc că eram prin anul II sau III la Institut şi am venit odată pe tren şi acolo am întâlnit, în compartiment, un om care mi-a povestit despre viaţa lui în vremea aceea, prin 1947, cam de când venisem eu în mănăstire. Şi zice:

– Aici, la Făgăraş, m-o adus pe mine şi mi-o dat o funcţie importantă. Şi o mai adus un ţigan cu patru clase primare, un om simplu. L-au pus prefect. Şi mi-au zis: Vezi, că ăsta e prost, dar matale răspunzi de tot ce aici. Că ăsta e prost, n-are decât patru clase. De-abia ştie scrie.

Ţiganul acela era securistul care se ocupa şi de mănăstire.

Şi-apoi îmi zice:

– Ce-am tras eu cu ţiganul ăla!

Mi-o spus multe, că pe mine mă ştia de la mănăstire. Şi-mi zice:

– Eu îl însoţeam pe ţiganul acela, ca să nu facă vreo prostie pe la mănăstire, pe acolo.

Şi veneau securiştii şi aşa ne înjurau pe toţi şi ne loveau! În tot felul ne făceau!

Apoi, o venit Mitropolitul Bălan şi i-am spus ce se petrece pe aici. Că la un moment dat intraseră şi prin apartamentul mitropolitului.

Şi s-a supărat tare ţiganul şi o zis:

– M-oi duce eu la Bucureşti şi le-oi da eu de acolo ordine.

Şi s-a dus la Bucureşti şi, după aceea, nu o mai venit, ca să se amestece în treburile mănăstirii.

Dar probleme directe Părintelui Arsenie, pe vremea aceea, i-au făcut? Ştiţi ceva?

Părintele mergea sus, de lucra la peştera pe care a făcut-o. Mai ducea câte doi-teri oameni de săpau acolo, la piatră. Era acolo zona de partizani şi venea armata pe aici. Venea noaptea şi ne scula din somn şi făceau gălăgie mare. Erau şi câte zece persoane, vlăjgani din ăia voinici.

La un moment dat, mi-au cerut buletinul. Văzând fotografia din buletin, o zis:

– Uite, mă!

Şi o dat fotografia de au purtat-o pe la toţi, pe acolo. Şi pe urmă îmi zice:

– Te sfătuim să nu-ţi închizi viaţa aici, că e păcat!

Datorită acelei fotografii, aşa cum era pe buletin, nu m-au mai chinuit, nici nu m-au mai deranjat niciodată. Pe ăştialalţi îi mai pălmuiau...

Dar ce i-a impresionat la fotografie?

Că eram tânăr. Aveam 16 ani.

Ştiţi ceva de călătoria în Muntele Athos a Părintelui Arsenie? V-a povestit vreodată?

Nu, Părintele Serafim ne povestea că Părintele Arsenie s-o dus la Athos, dar zicea că n-o stat mult acolo, ci în Tesalonic ar fi stat mai mult. A fost numai în vizită în Athos. De acolo, apoi, a venit la mănăstire. I-a trimis pe amândoi Mitropolitul Bălan, ca să pună rânduiala de la Athos la mănăstire, aici.

Şi Părintele Serafim a fost, a stat un an de zile la Athos, acolo. Dar el nu a fost de acord cu rânduiala de acolo, de la Athos şi nu a introdus-o aici.

Zicea: Mai bine mai puţin şi mai clar, decât a turui atâtea şi toţi să aştepte să se termine odată...

„Măi, dacă vei mai posti aşa, îţi trage clopotul...”

După ce a plecat Părintele Arsenie de la Sâmbăta, la Prislop, a mai venit pe aici?

Da, a mai venit. O dată, cred. Şi a stat până a doua zi. Că, atunci când eram eu aici, stătea când venea în zonă mai mult la Arpaş, la o doamnă, acolo, ca să scape de oameni. Că era urmărit de Securitate. Şi doamna aceea încuia poarta şi atunci oamenii nu puteau să intre. Se duceau degeaba; băteau la poartă, dar nu le deschidea nimeni.

Atunci când o venit – sâmbăta seara – o stat până a doua zi, iar a doua zi o plecat. Deci n-a stat prea mult...

Păstraţi vreo amintire ceva mai personală a relaţiei cu Părintele Arsenie din vremea când era la Mănăstirea Sâmbăta?

După ce am venit eu aici, am ţinut vreo patruzeci de zile post numai cu apă şi pâine şi m-am slăbit tare. Am fugit, apoi, la pădure, din cauza slăbiciunii. Şi, tot aşa, venise Părintele de la Arpaş şi m-o adus el înapoi. Şi-mi zice:

– Dar cine ţi-o spus să posteşti?

Şi zic:

– Păi, Părinte, poruncile Bisericii spun să ţii posturile...

Şi o râs, zicând:

– Măi, dacă vei mai posti aşa, îţi trage clopotul...

Şi a făcut aşa, cu mâna. A mai zis:

– Acum ai noroc, eşti salvat, că eşti tânăr, dar dacă ai fi mai în vârstă, ar fi gata cu tine!

Era aspru Părintele, cum se vorbeşte?

Pe unii îi certa mai tare, mai direct. Pe care îi vedea că sunt încrezuţi şi că nu merge altfel. Sau pe cine vedea că nu calcă a călugăr, dacă e vorba de cei care voiau să intre în mănăstire...

Ce ne puteţi spune de izvorul Părintelui Arsenie? E chiar izvorul lui?

Nu, Părintele doar l-a curăţit. Izvorul era acolo, dar era plin de frunze şi murdar. Părintele l-a curăţit.

În peştera din munte a apucat să stea, măcar o vreme?

Nu, în peşteră nu a apucat să stea.

Acolo Părintele intenţiona să se retragă?

Da, aşa voia. Voia să mute mănăstirea acolo, ca să fie mai liber de oameni.

L-aţi mai căutat şi după ce a plecat de la Sâmbăta?

Am mai fost odată, la Drăgănescu, când picta acolo. Erau mulţi oameni acolo, dar a stat de vorbă cu mine. M-o întrebat când vreau să stăm de vorbă, acum sau mai târziu.

Zic:

– Întâi mă uit la pictură şi după aceea putem vorbi.

Cât m-am uitat la pictură, Părintele m-a observat. Şi, când am terminat, o venit la mine şi o stat aproape un ceas de vorbă cu mine.

Şi-mi zice la un moment dat:

– Dar doară ăstea le ştii şi tu toate, câte ţi le-am spus. Doar le cunoşti, că doar ori eu, ori tu.

Aşa a zis: ori eu, ori tu. Adică aceeaşi preoţie, aceeaşi slujire, cum mi-a mai spus şi altă dată.

Acestea sunt parte din amintirile Părintelui Paisie. Însemnele bătrâneţii, cu ale ei grele încercări, încearcă să se sălăşluiască în trupul firav al Părintelui Paisie. Sufletul tânăr, suav, nu dă ghes decât rareori însă adumbririi du cuget. De pe patul chiliei sale, din Mănăstirea Brâncovenilor, Părintele Paisie se face parte, din nou, din vecernia ce inundă, cu minunea ei, Ţara Făgăraşului. Acolo unde, odinioară, Părintele Arsenie trăgea înspre Sâmbăta de Sus Cerul...

Arhim. Paisie Tinca (Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Braşov)