Mărturii din Pojorta (Braşov)

Pojorta e unul din satele Ţării Făgăraşuluicare, oarecând, se învecina, cu oamenii săi, extrem de mult cu Mănăstirea Sâmbăta. Ani şi ani, cei de aici ajungeau, duminică de duminică, la Mănăstire, să îl întâlnească pe Sfântul Ardealului, pe Părintele Arsenie Boca. Şi acum, după atâta vreme, cei de aici poartă nostalgia acelor întâlniri tainice (şi trainice), care aduceau cu ele liniştire şi, nu de puţine ori, minunea în viaţa lor.

Şi după plecarea Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta, ei au continuat să îl caute, să îi ceară ajutorul, să îi arate dragostea şi preţuirea lor. Şi aceasta o fac şi acum... În modul lor simplu, însă covârşitor de frumos, de firesc. Cu acea cuminţenie cu care vii la întâlnirea cu Dumnezeu. În smerenie, curăţire de patimi şi umplere de Duh.

Am poposit în casa familiei..........., prin mijlocirea unuia dintre fii acestui sat, plecat de ani şi ani printre străini. Ne întâlnisem, oarecândva, povestind despre Pr. Arsenie Boca în... Italia. Acum, împreună, ne-am pus pe colindat Pojorta, încercând să îl surprindem pe Părintele unduindu-se, de pe uliţele acestui sat, în sufletele celor de aici...

„Mă, s-asculţi de mamă-ta! Să nu-ţi mai baţi joc de ea!”

„Mămica o fost dusă la Părintele înainte să moară tăticul, socrul meu, îşi începe ..............istorisirea. Şi i-o fi spus că era bolnav. Dar ce i-a spus Părintele ştiu, că mi-a spus. I-a spus aşa: Bărbatului tău trebuie să-i cumperi o piele de căprioară, să i-o pui la spate. Şi noi am venit acasă. Pentru mămica – de fapt, pentru toţi! –, ce spunea Părintele era Sfânt! Şi zice mămica: Tu, de unde să facem rost de piele de căprioară? Ia să-i întrebăm pe cuscri... Eu din Sâmbăta de Sus sunt venită aici. Şi a mai spus: că el, cum e cu pădurea, cu pădurarii se are bine, poate are... Dar până să facem rost, tăticul a murit! În trei săptămâni – o lună de zile, o murit. Lui însă nu-i trebuia pielea de căprioară. Pe urmă abia am înţeles ce ne-a spus Părintele... El ne atenţionase că tăticul avea să treacă la Domnul.

Mai ştiu de Părintele, că s-o dus mama mea cu tatăl şi fratele meu la Sfinţia Sa. Nora mamei – adică nevasta lui frate-meu – era o femeie rea. Şi l-o luat mama şi pe fratele la Părintele Arsenie. Şi când au intrat, i-o zis Părintele fratelui meu:

– Mă, s-asculţi de mamă-ta! Să nu-ţi mai baţi joc de ea! Dar să nu divorţezi de nevastă, că-i păcat!

Şi mama a venit de acolo aşa de fericită, de încântată! Deşi ea nu i-o spus nimic nici fratelui, nici Părintelui. Iar Părintele o vorbit cu el prima dată şi i-a zis:

– Măi, mama ta e o femeie necăjită! Să nu-ţi baţi joc de mama ta, că o rămas fără mamă de la doi ani!...

„Nu mă mai găseşti curând, dar nici el n-o să vie curând...”

Când m-am dus prima dată la Părintele Arsenie, stăteam în Bucureşti, deci cunoşteam drumul spre Drăgănescu. Aşa că m-am dus singură. Şi, după ce coborai din autobuz şi până în Drăgănescu, era o crâşmă. Trebuia să mergi vreo câteva sute de metri până la biserică. Era destul de aproape de sat – nu aveai de ce să îţi fie frică. Dar, prin dreptul crâşmei, cineva mă opreşte şi mă întreabă unde merg. Era un poliţist. I-am spus că merg la pictorul din sat, că am auzit că pictează icoane şi vreau şi eu una; aşa mi-a spus sora mea, de acasă, să spun, dacă mă întreabă cineva. Şi îmi spune poliţistul:

Păi ce, în altă parte nu-s pictori?

Eu am zis:

– Eu cred că nimeni nu mă poate obliga, pe banii mei, să mă duc în altă parte să-mi picteze. Mă duc unde vreau eu! Nu unde vrea altcineva, că-s banii mei!

Şi el a zis:

– Aveţi dreptate...

El o intrat apoi în crâşmă, eu m-am dus mai departe. Şi, când am intrat în biserică, deodată îl văd pe Părintele Arsenie la lumânări. Am stat pe loc, iar el mi-a zâmbit frumos; probabil o fi ştiut că sunt tulburată. Iau lumânările, le aprind şi apoi mă aşez mai în spate, că ştiam că-s străină... Imediat după aceea, a venit Părintele Bunescu cu cădelniţa şi, cădind pe acolo, întreabă:

– Cine-i de la Făgăraş?

Îndată răspund:

– Eu!

Şi zice:

O spus Părintele să nu ieşi din Biserică până când nu gată.

Bine, Părinte, aşa fac!

Şi aşa am făcut. Am rămas în Biserică. Şi, când a terminat, a venit Părintele la mine şi m-a întrebat:

– Mă, de ce ai venit, mă?

Păi, Părinte...

– Mă, spune de ce ai venit! Că tu ai venit de ceva...

– Am venit, Părinte...

Dar am stat puţin, până mi-am revenit din uimire. Şi zic:

Părinte, am venit şi eu până la dumneavoastră, că nu v-am văzut, nu v-am cunoscut...

Măi, îmi pare bine! Dar tu ai văzut ce necaz avem?!

Zic:

– Am văzut, Părinte...

Că el ştia că m-a oprit poliţistul... Şi mi-a spus:

Uite, îţi dăm acum să mănânci ceva şi stai aici până mai vine cineva...

O mai venit o maică de prin părţile acestea, cu fratele ei, o stat şi cu ea de vorbă.

Bărbatul meu voia să-şi ia carnetul pentru motor şi i-am spus Părintelui:

– Uitaţi, Părinte, bărbatul meu vrea să dea examenul pentru carnet...

Şi-mi zice:

– Spune-i, tu, să-l dea, că-l ia!

No, când să plec, am mai pus o întrebare:

–Părinte, când vă mai găsesc? Că vreau să vin şi cu bărbatul meu...

Zice:

– Nu mă mai găseşti curând, dar nici el n-o să vie curând...

Vă spun asta, ca să vedeţi că, atunci când ai chemare, atunci te duci! O trecut mult timp. Am mai fost la Părintele, însă tot singură...

Eu de multă vreme tot voiam să ajung la chilia Părintelui Arsenie, de la Sâmbăta de Sus. Dar aveam probleme cu picioarele, iar ai mei n-au prea fost de acord să mă lase să urc până la chilie. Cumnatul meu din Sâmbăta mergea mereu la chilie şi cred că de aceea nu mă lua cu el, că zicea că nu pot să urc... Şi, până la urmă, atât l-am zăpăcit pe bărbatul meu, până i-am zis:

– Să ştii că plec singură la chilie! Nu vă spun la niciunul şi plec din curte!”

Dar la mine o fost o chemare de doi ani de zile, în care parcă mereu mă îndemna cineva să plec, să merg... Şi a venit băiatul şi-mi zice:

– Duminică, dacă e timpul frumos, mergem la Părintele, la chilie!

Şi a zis şi bărbatul meu că vrea să vină, dar el tocmai atunci fusese operat. Şi l-am întrebat pe băiatul meu:

– Măi, Tavi, va putea?

Şi el zice:

– Mamă, dacă vrea, lasă-l în pace, că Părintele-l ajută!

Şi aşa o şi fost! A fost tot primul! Şi sus, la chilie, unde se ajunge atât de greu, el o ajuns printre primii. Primul o fost acolo!

Şi să vedeţi cum o lucrat Dumnezeu... Am coborât, iar a doua zi, cineva ne zice:

– Tu, nu vreţi să mergeţi la Prislop? Că merge cineva...

Eu vin acasă şi le zic:

– Mă duc la Prislop!

Şi bărbatul meu mă întreabă:

–Oare n-am loc şi eu?

– Ba ai, cum să nu?!

Am mers la Prislop, am fost la mormânt, am fost şi la chilia Sfântului Ioan...

Într-o săptămână, bărbatul meu o ajuns peste tot pe unde a fost Părintele Arsenie! Dar abia atunci a avut chemarea cu adevărat! Cum o avut chemarea, aşa i s-au şi împlinit toate! Într-o săptămână o ajuns peste tot, unde nu ajunsese în atâţia ani... La el a fost o chemare spre bucuria lui.

„Cine o adus lapte de la Făgăraş?...”

Am fost o dată cu băiatul; era mic, avea vreo opt ani. Atunci n-aveai voie să mergi... Dar eu am zis că-l duc la un doctor. L-am luat cu mine şi pe fratele meu din Sâmbăta. Mama, ştiind că-i place Părintelui laptele, i-a dat fratelui meu să ia nişte lapte pentru Părintele. Fratele meu mai mic, pe tren, zice:

– Tu, eu l-am visat astă-noapte pe Părintele Arsenie!

– Cum l-ai visat, măi?

– Într-un palton uite-aşa, cu ochelari, cu ceva pe cap...

Şi-i spun:

– Măi, exact aşa-i Părintele!

Când ne-am urcat în autobuz spre Drăgănescu, eu am urcat cu băiatul prin spate, că erau mai multe locuri, iar fratele meu o urcat prin faţă. După ce o urcat, zice către mine:

– Tu, Părintele Arsenie e aici, în maşină! Aşa cum l-am visat şi cum mi-ai spus!

Mă duc şi eu mai în faţă, mă uit şi aşa era!

No, ajungem la biserică, acolo, stăm cu toţii şi vine Părintele Bunescu:

– Cine o adus lapte de la Făgăraş, că Părintele m-o trimis şi mi-o spus că astăzi bem lapte de bivoliţă de la Făgăraş?!

Eu nu ştiam că fratele meu a luat lapte de la mama, deci n-am spus nimic. El, tânăr, s-a intimidat şi n-a zis nici el nimic. Şi Părintele Bunescu mai spune o dată:

–  Mă, Părintele nu m-a minţit, mă!

No, când o văzut fratele că tot insistă, îmi zice:

Tu, noi avem! Dar mie mi-o fost jenă să spun...

Şi îndată zic:

– Staţi, Părinte, că noi avem! Uitaţi, fratele meu e tânăr şi n-a avut curaj să spună...

Şi Părintele Bunescu a zis:

– Mă, eu am ştiut că Părintele nu m-o trimis degeaba. No, acum staţi puţin, să mergem să bem laptele, să luăm masa şi pe urmă va veni Părintele să vorbească cu voi!

Vă daţi seama! Eu n-am ştiut, iar fratelui meu i-a fost ruşine să zică!

„Mă, tu ai ţigările la tine!”

Tot atunci, fratele meu, proaspăt venit din armată, avea ţigările la el. Şi Părintele tot spunea:

– Mă, nu-i bine să fumaţi! Uitaţi, pentru sănătatea voastră e rău!

Şi-am văzut că se uita spre noi, dar mă gândeam că se uită la fiul meu, care n-avea decât opt ani. Şi-atunci, mi-a venit în gând că fiul meu a devenit cam palid, aşa că mi-am zis să-l scot puţin până afară şi l-am chemat şi pe fratele meu. Şi i-am zis:

– Mă, tu ai ţigările la tine! Că Părintele de câte ori spune de asta, se uită la tine...

Şi zice:

– Da, tu! Îs în buzunar...

– Păi cum ai intrat cu ele în biserică?

Mama era foarte severă în privinţa credinţei, aşa că el ar fi trebuit să ştie că nu e bine să le ia cu el, dar nu şi-a dat seama, pe moment. No, le-o luat, le-o aruncat. Şi, când am intrat din nou în biserică, Părintele se uita la el şi râdea. Şi mi-am zis: Sigur că aia a fost!

Noi, când eram acasă, dacă voiam să mergem undeva, la vreun film sau la vreun bal, mama ne spunea: Vă duceţi! Dar dimineaţă, la ora opt, când trage la biserică, sunteţi curaţi, îmbrăcaţi şi plecaţi la biserică, chiar dacă aţi venit de dimineaţă! Nu mă interesează!

No, deci nu prea puteam merge nicăieri, că noi la opt trebuia să fim în picioare, să mergem la biserică... A fost foarte severă cu noi în privinţa asta!

Şi la fel a fost şi după ce m-am măritat!... Şi soacra mea era la fel în privinţa credinţei: toţi mergeau la biserică, fie mari, fie mici!...

„Hai, lăsaţi lucrul, că voi aţi fost învăţaţi să mâncaţi la ora asta...”

Altădată plecasem cu încă două femei, de pe sate, de pe aici, la Drăgănescu. Era ceva mai frig, pentru că era toamnă. Şi stăteam în faţa bisericii, pentru că acolo bătea soarele... Şi stăteam acolo şi numai dintr-o dată apare Părintele! Mie mi-o fost întotdeauna frică de Părintele! Nu ştiu de ce... Mai ales că niciodată nu mi-o vorbit urât. Mergeam cu o frică! Şi când ajungeam la el şi mă întreba ceva, nu mai ştiam ce să-i mai spun. Te pătrundea cu ochii aceia... Şi am şi acum în casă o imagine cu Părintele şi de multe ori spun: Uite, şi acum se uită la mine cu ochii cu care se uita când mergeam la mănăstire! Uite-l, din poză cum se uită cu ochii aceia care te pătrund!

În orice caz, cum stăteam noi acolo, vine Părintele şi ne spune:

– O, nu ştiam cine să-mi desfacă şi mie nişte cucuruz, că n-am la păsări în Bucureşti!

Noi toate am sărit:

– Da, Părinte! Cum să nu?!

Mama, săraca, a spus:

– De mult am vrut, Părinte, să fac şi eu un serviciu pentru dumneavoastră.

Şi Părintele a răspuns:

– No, uite, hai că-l faci acum!

Ne-am dus, am desfăcut cucuruzul tot. Şi era cu noi şi o persoană care avea serviciu. Am desfăcut până spre ora doisprezece, când persoana aceea zice către mine:

– Eu eram învăţată la serviciu să mănânc la ora asta!

Şi exact în clipa aceea a intrat Părintele, spunând:

– Hai, lăsaţi lucrul, că voi aţi fost învăţaţi să mâncaţi, ca la serviciu, la ora asta... Lăsaţi lucrul şi hai, mâncaţi. Şi pe urmă vă întoarceţi...

Nu i-o mai fost foame acelei doamne până a doua zi!...

De vreo două-trei ori am mai fost, apoi, de nu l-am găsit. Altădată, am fost când era foarte multă lume; vai, ce mai fugea atunci de lume Părintele! Ieşea printr-o uşă, prin altar, că-i era frică şi stătea numai în grabă de vorbă cu oamenii. Ne spunea aşa, în mare, la toţi...

Când eram mai mulţi, nu stătea de vorbă cu câte unul; spunea la toţi.

Părintele vorbea cu toată lumea şi spunea că nu e bine una sau alta. Dar când te lua prima dată, se uita la tine foarte pătrunzător. De fel, era blând Părintele. Doar prima dată te privea cu multă asprime. Măi, trebuie să faceţi aşa!, spunea el.”

„Să nu dai anafură la animale, că-i păcat!”

Doamna................, din cauza vârstei şi a necazurilor vieţii, păstrează puţine amintiri cu Părintele Arsenie. Cele câteva însă, sunt o mărturie frumoasă, bucuroasă.

„Ştiu de la mama mea că s-a dus la Părintele la mănăstire, la Sâmbăta, cu două vecine. La una dintre ele nu îi plăcea să meargă la biserică şi nici nu mergea, iar cealaltă avea o vacă la care ţinea tare mult. Mama se ducea la nişte pocăiţi cu lapte, că era mai scump, şi stătea acolo, şi tata o tot certa, îi tot spunea să nu mai meargă. Când s-o dus la Părintele, el i-a zis la lelea Floare:

– Tu de ce nu mergi la biserică? De ce te duci din casă în casă şi încurci lumea să nu meargă la biserică?

După aceea, a vorbit cu cealaltă vecină şi i-a zis:

– Lele Agripină, să nu dai anafură la animale, că-i păcat! E păcat să dai anafură la animale!

A treia a fost mama...

Şi ei i-a spus:

– Să nu te mai duci cu laptele până unde te duci. Ale cui praguri le calci în toată seara? Să nu te mai duci! Ascultă de bărbatu-tău, că-i păcat altfel!

Mama ducea lapte la nişte pocăiţi, iar aceia tot încercau să intre în vorbă cu ea...

Şi când au terminat şi au plecat, lele Floarea îi zicea mamei:

– Tu i-ai spus Părintelui!

Cealaltă, la fel:

Tu i-ai spus la Părintele că dau anafură la vacă!

Şi mama a zis:

Eu am fost ultima... M-aţi văzut vorbind vreodată cu Părintele?

Părintele le-o spus la fiecare ce aveau nevoie să audă. Şi una n-o mai dat anafură la vacă, cealaltă a început de atunci să meargă la biserică, iar mama nu s-a mai dus cu lapte la pocăiţi...

Mai târziu, m-am dus cu fata la Părintele Arsenie, când voia să se mărite. Am luat un buletin al prietenului ei şi am mers cu el la Părintele. Părintele a întrebat-o de ce a venit, iar ea i-a spus de ce a venit, că mama lui o tot necăjeşte...

Dar Părintele i-a spus:

– Dacă te cere în căsătorie, să te măriţi! Că e un băiat bun!

Şi aşa a şi fost!

După ce am venit acasă, am pornit nunta şi a fost foarte bine!”

„Drum bun şi bun de plată!”

Tot la Pojorta am întâlnit-o şi pe o ucenică a Părintelui Arsenie care, cu foarte multă smerenie, a ţinut să nu îi publicăm numele. Redăm, în continuare, mărturia sa:

„Cred că sunt treizeci şi ceva de ani de atunci... Bărbatul meu a fost bolnav rău şi ne-am dus la Părintele Arsenie, acolo, la Drăgănescu. Am fost cu Părintele Joantă (actualul mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord), dar dumnealui a rămas la Cernica, unde a stat peste noapte, şi de acolo noi ne-am dus cu încă două femei la Drăgănescu. Când ne-am dus noi, era biserica plină de lume! Parcă aşa, m-a luat o frică atunci când am ajuns! Părintele era în faţa altarului...

Când am intrat în biserică, era plină de lume! Noi ne-am oprit la uşă, văzând atâta lume... Şi Părintele o zis:

– Măi, ăia care aţi intrat acum, haideţi încoace!

Ne-am dus în faţă, acolo. Şi când am ajuns acolo, a zis către toată biserica; era multă lume din zona Făgăraşului, din Voievodeni, dar şi din alte sate.

– Măi, uite aşa se vine aici: soţ şi soţie.

Nu era nimeni soţ şi soţie în grupul nostru, în afară de mine şi de bărbatul meu. Zice:

– Eu vă spun într-un fel, iar voi vă duceţi acasă şi spuneţi ce vreţi! Aşa se vine aici, mă!

Atunci, mai tare am avut emoţii.

Apoi, Părintele i-a zis soţului meu:

– Mă, dacă ai un pom în grădină şi-ţi face numai două poame, îl mai ţii ori îl tai?

Şi Ghiţă o zis:

– Păi îl tai, Părinte...

Şi Părintele a întrebat:

– Dar voi de ce aveţi numai doi copii?

Şi atunci i-am spus eu:

–Părinte, eu am fost bolnavă!

Şi Părintele mi-a răspuns:

–Tu, tu eşti tânără! Tu trebuie să te duci, să-ţi cauţi sănătatea!

Şi eu în gândul meu îndată mi-am zis:

Acum ce-o fi gândind bietul Ghiţă? Va înţelege că Părintele îi spune că el moare, iar eu trebuie să mă fac bine, să cresc copiii...

Ca acum văd cum zicea Părintele:

–Tu, tu eşti tânără! Tu trebuie să te duci să-ţi cauţi sănătatea!

Altceva, bărbatului meu nu i-a mai zis decât:

Tu să nu mai lucrezi în gaze!

Tot atunci, ne-a zis:

Drum bun şi bun de plată!

Şi ştii ce-o fost? Am venit cu trenul – că acum treizeci şi şase de ani nu era ca acum. Venind la Cernica, l-am luat pe Părintele Joantă şi am venit cu el pe Valea Oltului. Am trecut pe la Mănăstirea Argeş şi, de acolo, am trecut şi pe la Cozia. Am stat vreo două zile acolo; am dormit la Argeş. Şi ce credeţi? Când ne-am suit în Bucureşti în tren, trenul stătea să plece şi am urcat fără bilet. Noroc cu naşul, că nu ne-o dat amendă. Deci la asta se referea Părintele când a zis: Drum bun şi bun de plată!

În acelaşi an în care a murit Părintele, a murit şi soţul meu. Apoi, după ce a murit soţul meu, m-am dus, la şase săptămâni, la mormânt la Părintele Arsenie. De trei ori am fost la mormânt la Părintele. A doua oară când am fost, eram în faţa bisericii; tocmai coborâserăm de la mormânt. Şi aşa venea un miros de mir de acolo, de la mormânt, către biserică! Chiar i-am spus şi Părintelui Petru Vamvulescu şi mi-a zis: Rar care simte treaba asta! Eram în faţa mănăstirii, iar mormântul – ştiţi – e sus de tot! O frumuseţe!

Mergeam uneori, vara, la fân cu o doamnă de aici. Şi ea se ducea la Părintele. De la ea auzeam multe lucruri despre Părintele Arsenie. Şi îmi spunea ea că mergeau oameni la Sfinţia Sa – era pe timpul războiului cu ungurii – şi îl întrebau:

– Părinte, când se va găta războiul cu ungurii?

 Că erau mulţi pe front... Iar Părintele le-o răspuns:

Până auziţi tunul, nu-i rău! Că vor muri mai mulţi după aia ca atunci... Vor muri mai mulţi decât mor pe front!

Şi-mi spunea doamna aceasta multe minuni!”

 „Du-te, că tu o să găseşti o mireasă frumoasă acolo!”

În discuţie, intervine şi fratele Dumitru Solomon(actualmente în Modena, Italia), care ne relatează un alt episod emblematic din viaţa bunicului său:

„Bunica mea mi-a povestit multe, dar multe din ele nu le mai ţin minte... Îmi spunea că, înainte de a pleca bărbaţii pe front, mergeau şi luau binecuvântare. Şi a venit legea aceea care zicea că, dacă pleci cu hainele tale şi cu calul tău, faci mai puţin război. Şi-atunci, bunicii mei au vândut o pereche de boi, nu ştiut exact ce-au făcut şi cum au făcut, şi bunicul a hotărât să plece. Dar, înainte de a pleca, s-a dus să ia binecuvântare. S-a dus cu un văr primar. Cerând binecuvântare, Părintele i-a zis vărului lui, Miron:

– Frate, du-te, că tu o să găseşti o mireasă frumoasă acolo!

Şi el s-a gândit: Păcatele mele, eu sunt însurat! Am doi copii!

Dar Părintele iar i-a zis:

– Tu o să găseşti o mireasă frumoasă...

Acela a murit pe front...

Lui bunicul i-a zis:

– Mă, Andrei, tu o să te întorci găurit de gloanţe!

Bunica povestea că, atunci când s-a întors de pe front, era plin de păduchi. S-a dezbrăcat în curte şi a dat foc la toate hainele. Şi, când a ridicat mâinile, se vedea lumină prin găurile de la gloanţe! Şi şi-au adus aminte de ce le-a zis Părintele. Vă daţi seama!

Şi, după ce a venit bunicul de pe front, după nu ştiu cât timp, a mers la mănăstire, la slujbă. Atunci au stricat ei casa, ca să o facă pe cea nouă. Şi lemnele le aduceau de sus, din golul alpin, de unde se zice că bat patru vânturi. Acolo, cresc greu copacii... Şi toate lemnele noastre din acoperiş de acolo sunt aduse. Tata le-a adus până în vale – munceau câte o săptămână întreagă – şi le-a stivuit acolo. A doua zi era duminică. A venit acasă, s-a schimbat şi au mers la mănăstire. Şi, în timpul Sfintei Liturghii, el se gândea: Mă, am scos lemnele până în cale şi acum vin brădenii şi mi le iau. Brădeni e chiar satul de sub munte. Şi-mi povesteau că Părintele Arsenie s-a oprit din Sfânta Liturghie şi a strigat:

– Mă Andrei!

Ziceau că nu era foarte multă lume, dar tot erau câţiva. Iar tatăl meu povestea cum spera să nu fie el, dar că tot i s-au tăiat genunchii.

Şi Părintele a continuat:

Să-ţi fie gândul aici, la Sfânta Liturghie, că nu-ţi ia nimeni lemnele!

Mereu îmi povestea cum a înţepenit atunci!”

E mirifică Pojorta în miez de noapte! Pe creştetele munţilor, dinspre Sâmbăta, încă se aude dangăt de priveghere... Iar liniştea profetică ce acoperă depărtările străjuieşte ca un nimb de foc Ţara Făgăraşului. O lume în care minunile fac parte din viaţa oamenilor, iar oamenii sunt coborâtori din icoane de nădejde şi de sfinţenie...