Istoricul Seminarului Teologic Liceal Monahal Prislop

Un loc hărăzit învăţării

Prislopul – un loc consacrat în care s-au petrecut şi se petrec tulburătoare experienţe spirituale.

Închinat lui Dumnezeu, Prislopul este cinstit prin prezenţa şi activitatea sa de Sfântul Nicodim cel Sfinţit, care zideşte aici o mânăstire, copiază Tetraevanghelul, sporindu-i aura prin miniaturi şi vignete.

Astfel se dezvăluie darul locului: hărăzit cărţii, învăţăturii, artei şi rugăciunii.

Odată sfinţit, locul va chema la sine şi alte minţi luminate. Rânduise Dunmezeu ca în Împărăţia Prislop să poposească şi o domniţă: domniţa Zamfira. Minte luminată, hotărăşte să continue calea deschisă de Sfântul Nicodim şi întemeiază o şcoală în care cheamă pe tinerii dornici să-şi lumineze cugetul.

Cărturar sfânt şi artist, cel de-al treilea ctitor al Prislopului, Părintele Arsenie ne dăruieşte „Cărarea Împărăţiei”.  În spiritul locului, maica proestareţă Zamfira Constantinescu îşi dedică ultimii ani ai vieţii conducerii Seminarului Teologic, înfiinţat în 1991. Pedagog prin vocaţie, cu complexă pregătire teologică şi filosofică, conştientă de importanţa credinţei în existenţa noastră, programează în viaţa Seminarului o multitudine de activităţi menite să asigure o educaţie religioasă superioară elevelor seminariste.

Elevele seminariste dobândesc temeinice cunoştinţe, concretizate în rezultatele deosebite obţinute la examenele de bacalaureat (promovabilitate de 100%), numeroase premii la Olimpiada Naţională de Religie.

Biblioteca Seminarului este dotată cu operele literare studiate la clasă, cu scrieri din literatura universală, dar şi scrieri cu caracter religios.

Seminarul are un cor bine organizat, care dă răspunsurile liturgice la sjujbele săvârşite în biserica Mânăstirii şi organizează frumoase serbări la fiecare sfârşit de an şcolar şi concert de colinde la Crăciun.

Elevele împreună cu profesoarele redactează revista şcolii „Talita kumi!”, care a fost premiată în mai multe rânduri la concursul şcolar judeţean al revistelor şcolare.

Toate absolventele au urmat cursurile învăţământului superior.

În Seminar s-au format viitoare profesoare de religie, avocaţi, medici, profesoare de limba şi literatura română, economişti, asistenţi sociali.

Există la Prislop o şcoală vie, căci elevele, trăind în mijlocul măicuţelor, au prilejul de a învăţa pe viu credinţa şi trăirea creştinească.

Patronat de Sfântul Nicodim şi Părintele Arsenie, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Prislop a dovedit, prin realizările sale, calitatea deosebită a procesului instructiv-educativ desfăşurat aici.