Ce comoară avem noi! Unul dintre cei mai mari sfinţi pe care i-a dat vreodată lumea!

Părintele Petru (Sibiu) a fost unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Părintelui Arsenie Boca. Ani de zile, clipă de clipă, în slujirea liturgică ori în pastoraţia de la om la om, Părintele Petru s-a folosit de un model de necontestat: Părintele Arsenie Boca.

În cele ce urmează, redăm câteva frânturi din această frumoasă conlucrare.

„Ne spunea pe loc, imediat, ce ne era de folos…”

Ştiu când l-am înmormântat aşa, cu nevrednicie, cum oamenii sărutau şi locul unde a stat Părintele nostru sfânt Arsenie în biserică. Ce comoară avem noi! Unul dintre cei mai mari sfinţi pe care i-a dat vreodată lumea! Pentru că Părintele Arsenie, când mergeam la dânsul, ne spunea pe loc, imediat, ce ne era de folos. Imediat ne alina, pentru că avea atâta Duh Sfânt de la Dumnezeu, Care este, de fapt, scopul vieţii creştineşti. Avea grijă nu numai de călugări, ci şi de ceilalţi, care suntem în lume şi suntem năpădiţi de multe prilejuri de păcat. Avea grijă şi de copiii noştri, de soţii sau soţiile noastre. Ne spunea şi de ei, care nu erau cu noi la dânsul. Le ştia şi lor necazurile şi păcatele şi ne spunea fiecăruia ce trebuie să facem. Ne purta atâta grijă, şi când veneam şi când plecam de la Sfinţia Sa!… Pentru că atunci erau timpurile acelea când eram urmăriţi când veneam la dânsul. Îmi amintesc cum odată, când am fost la el, la Drăgănescu, au venit două maşini ale Securităţii. Părintele a ştiut cu o jumătate de oră înainte că trebuie să vină şi ne-a spus să fugim. „Acuma trebuie să vină!, ne-a zis. Voi să mergeţi să vă ascundeţi, să nu vă vadă. Eu sunt învăţat cu suferinţa, dar voi aveţi familii…“ Şi m-am dus şi m-am ascuns undeva în porumb. Cum m-am ascuns, cum au trecut maşinile! Au stat vreo jumătate de oră la dânsul, acolo. Nu ştiu ce-or fi făcut… Sigur că dânsul pătimea din cauza noastră. Pentru că picta biserica şi mereu întrerupea lucrul să se ocupe de noi, de necazurile şi de păcatele noastre. Ne-am întors apoi…

„Nu există moarte!“

Era un frate, Traian, văduv, care făcea focul la catedrala din Sibiu, pe când eram student la Facultatea de Teologie. Acesta trăia numai cu prescură şi un pic de agheasmă. Stătea acolo unde făcea focul şi, până seara, citea tot mereu Psaltirea. Era un om al lui Dumnezeu, care astăzi s-a mutat şi el dintre noi. Când s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, Sfinţia Sa, i-a spus: „Să nu ne părăseşti!“ Traian a zis: „Până la moarte…“ Părintele a întins mâna şi i-a zis: „Nu există moarte!“

Aşa era Părintele Arsenie! Asta era forţa lui dumnezeiască şi duhovnicească. Credinţa lui în Înviere. El era cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat! Era încontinuu cu El. Aşa cum ne-a binecuvântat şi pe noi, să fim mereu cu Hristos Cel Înviat oriunde vom merge. De aceea Părintele Arsenie, în toate prigoanele pe care le avea, nu era trist. Noi ne întristam de câte ceva şi ziceam că, vai, ce necaz avem noi, iar dânsul suferea de zeci de ori mai mult decât noi şi nu se întrista!

Să lăsăm toate pentru Liturghie

Ne spunea mereu să alergăm la Sf. Liturghie. Să lăsăm toate pentru Liturghie. Pentru că – zicea dânsul – aceasta ţine lumea. Şi rugăciunile Maicii Domnului. Rugăciunile Maicii Domnului şi Sf. Liturghie! Şi astăzi, dacă mereu vom căuta Sf. Liturghie şi mereu vom striga la Mântuitorul şi la Maica Domnului, avem nădejde că Dumnezeu va mai ţine încă darul Duhului Sfânt între noi. Cum a scris Părintele şi a pictat pe icoană, în biserică: „Cu voi sunt – şi dânsul a tras o linie –, Trup şi Sânge, până la sfârşitul veacurilor!“ Şi zicea dânsul: „Aceasta însemnează Sfânta Liturghie. Dar şi dacă se va întrerupe Sf. Liturghie, nici atunci nu ne părăseşte Dumnezeu. Pentru că El este Tată. Iar Maica Domnului mamă, şi El nu Se leapădă de noi niciodată, chiar dacă noi, Doamne fereşte, ne lepădăm de El! Numai să nu ne lepădăm noi…“

Spunea dânsul, mereu, după Sf. Serafim de Sarov, că „scopul vieţii creştineşti nu este altul decât dobândirea Duhului Sfânt“. Pe care, ne atrăgea atenţia, după Sf. Pavel: „Aveţi grijă să nu-l întristaţi!“ Şi Duhul Sfânt Se poate întrista. De o poftă nesăbuită, de o mânie, de o dezordine… Şi de supărarea unui om, aşa după cum spune Filocalia. Părintele era un om al Filocaliei, pe care o avea în mintea şi în inima lui. Şi spune acolo: „Dacă vreţi să vă fie bine primite rugăciunile, căutaţi să nu supăraţi pe nimeni.“ Aşa ne învăţa Părintele Arsenie, cum ne învaţă Sfinţii din Filocalie: „Să nu supăraţi niciodată pe nimeni. Pentru că a supăra un om, fără motiv, întristează Duhul Sfânt. Pentru că Duhul Sfânt este ca şi Sfinţii, în care Se odihneşte.“

Părintele Arsenie este între Sfinţi, cu toate că Biserica nu l-a canonizat încă. La noi poate va mai trece mult, însă se va vădi şi aceasta.

„Ai făcut asta şi asta… Acum pocăieşte-te!”

A răbdat toate cu seninătate şi cu foarte multă dragoste. El nu i-a condamnat pe cei care l-au prigonit. Aceştia l-au făcut mucenic. Eu l-am rugat să vină la mine, la ţară, să slujească cu mine. Şi a spus: „Nu, nu fac lucrul ăsta! Până nu sunt slobozit din această interdicţie de a sluji, nu fac asta. Eu nici din închisoare nu am ieşit decât atunci când mi-au dat voie.“ Îl băgau în închisoare, îl scoteau din închisoare… De ce îl scoteau? Mi-a spus cineva. Îl scoteau pentru că el prefăcea închisoarea în mănăstire, pentru că se dădea pe lângă fiecare deţinut şi îi descoperea ce a făcut. Îi spunea: „Ai făcut asta şi asta… Acum pocăieşte-te! Uite, aşa să te îndrepţi, uite, aşa să faci…“ Şi cântau în puşcărie deţinuţii Hristos a înviat! şi vorbeau ăia mari, de la închisoare: „Trebuie să-l scoatem pe ăsta de aici, că ne face închisoarea mănăstire!…“ Îl scotea un timp, apoi iar îl băgau. Şi când îl lăsa între oameni, era cu domiciliu forţat, urmărit şi chemat la Securitate destul de des.

Părintele Arsenie a spus: „Cel mai mult m-a durut nu chinurile pe care mi le-au făcut securiştii, ci pe care mi le-au pricinuit fraţii mei de credinţă!“ A avut atâţia oameni ai Bisericii care i-au făcut mult rău.

„Acesta a fost şi este Părintele Arsenie”

L-a întrebat cineva pe P. S. Daniil care e diferenţa între Părintele Arsenie şi Părintele Porfirie din Grecia, care are vreo cinci-şase cărţi publicate. Şi a răspuns P. S. Daniil: „Atâta diferenţă că Părintele Porfirie în ţara lui a slujit nestingherit de nimeni în Atena, la cel mai mare spital, şi apoi la mănăstire, cinstit de toţi, iar Părintele Arsenie nu a fost lăsat să slujească, prigonit de toţi.“ De aceea, cine este Părintele Arsenie nu ne vom da seama mulţi dintre noi decât poate la marea Judecată.

Acesta a fost şi este Părintele Arsenie. Şi florile de la mormântul Părintelui ţin mult mai mult ca în altă parte.